rămâne să blog

vorbeam cu ea pe messenger și era trecut de 12 noaptea. apropo, asta ar trebuie să se interzică, e total nesănătos, inutil și aiurea. și mi-a zis să-i scriu o poveste. despre ce? despre orice vreau eu. ce-mi trece mie acum, adică nu acum acum, ci acum atunci, prin cap. i-am scris o poveste atunci, pe moment. naivă, copilărească și scurtă, ca orice poveste cu un șir al derulării gândit în timpul scrierii, cu un final absolut nebănuit la început. a zis că i-a plăcut. eu cred că mințea din complezență. apoi a zis că ar trebuie să scriu un scenariu de film. m-am apucat de el, l-am început, a ieșit prost. de data asta nu m-a mai mințit.

o altă ea mi-a zis că ar trebui să mă apuc să scriu. a trecut ceva vreme și mi-a zis că-și imaginează că la un moment dat ne vom muta în franța, ea își va vedea de carieră, iar eu voi fi un scriitor în căutarea succesului. mă și imaginam plimbându-mă cu sticla de vin prin casă, în timp ce ea era la muncă, chinuit de gândul că îndeplinesc toate atributele unui scriitor ratat. am fugit de gândul ăsta, nu m-am mutat în franța, încă nici ea. în schimb, din când în când îmi mai spune că ar trebui să mă apuc de scris un roman.

aseară m-am întâlnit cu o altă ea, care acum vreo câteva luni mi-a dat friend request pe facebook. nu ne știam personal, dar am acceptat. ce naiba, măcar e frumoasă, mi-am zis. dacă aseară tot am văzut-o, zic hai s-o salut. m-a recunoscut, am schimbat două vorbe, i-am zis că și-a ales prost cariera, că nu-i târziu să se reorienteze ori spre altă carieră ori spre aceeași, dar în altă țară. hahaha și… îmi citește blogul și-i place foarte mult cum scriu.

e chiar interesant să te gâdile cineva pe orgoliu cu chestia asta, mulțumesc! totuși, încă nu cred că e cazul. deocamdată rămâne să mai trăncănesc aici pe blog.